Vreau să descopăr lumea

Temă: o compunere cu titlul “vreau să descopăr lumea”, inspirată de poezia Dimineața a Magdei Isanos, care să conțină două personaje.

Pregătire: Când ai de făcut o compunere inspirată din opera altcuiva (o poezie, un tablou, o nuvelă, o poveste, un citat), se presupune că ai înțeles ce a vrut să zică artistul și că pornești de la aceeași idee, pe care o tratezi însă în stilul tău.

Pentru mine, mesajul poeziei ar fi următorul: personajul își dorește să descopere lumea așa frumoasă cum o văd poeții. Găsește frumusețea lumii într-o dimineță luminoasă, sau în luminile dimineții – depinde cum vrei să o iei.

Drept urmare, eu aș scrie compunerea ori despre cum altfel poți începe să descoperi frumusețea lumii dimineața, sau despre un personaj care vrea să descopere lumea și pornește într-o dimineață într-o călătorie, sau despre a încerca să descoperi lumea în diferite alte momente ale zilei.

Pentru că ți se cere să incluzi și cel puțin două personaje, iată idei pe care o poți folosi în oricare dintre variantele de mai jos:
- personajul tău, naratorul – îți poți imagina că ești orice personaj, uman sau animal, real sau de basm; dacă alegi să fii altcineva decât ești, descrie-ți pe scurt personajul la începutul compunerii, astfel încât cititorul să înțeleagă cine ești (de exemplu: Lumea crede că păsările nu prea gândesc, dar se înșeală amarnic. De când am ieșit din ou și m-am trezit în cuib am început să-mi pun întrebări despre lumea din jur…)
- personaje ajutătoare – orice varianta de compunere ai alege, poți inventa un personaj care să te ajute pe calea pe care vrei să o iei
- personaje răuvoitoare – la fel, poți inventa un personaj care să încerce să te încurce în căutarea ta

Pui de compunere 1
Amintește-ți de câteva dimineți care ți-au plăcut în mod deosebit, în care ai simțit veselie și fericire. Răspunde pe scurt pe o ciornă la următoarele întrebări:
- Cum te-ai trezit?
- Ce vedeai, auzeai, miroseai, simțeai? Poate te-a trezit sunetul sau atingerea unui animal, un miros plăcut din natură sau de mâncare, o persoana dragă…
- Ce ți-a plăcut în mod special?
- Cum te-ai simțit?
- La ce te-ai gândit?
- În ce fel toate aceste trăiri pot fi considerate un mod deosebit de a descoperi lumea?

Rafinează-ți răspunsurile pe ciornă și apoi adună-le la un loc într-o compunere.

Pui de compunere 2
Imaginează-ți că ești una dintre următoarele:
- o pisică
- o pasăre
- un câine
- un fulg de zăpadă
- un pui de urs
- o frunză
- o floare sau o petală
- orice alt personaj vrei tu :)

Scrie compunerea la persoana I, din perspectiva personajului pe care îl alegi și descrie cum sau de ce te-ai hotărât că vrei să descoperi lumea. Apoi cum a început ziua după ce te-ai hotărât, cum ai plecat dimineața în călătoria de descoperire (insistă mai mult pe descrierea dimineții respective și felul în care aceasta te-a făcut să te simți), pe unde ai ajuns, ce ai văzut, ce ai trăit și la ce concluzie ai ajuns la întoarcere.

Pui de compunere 3
Imaginează-ți un personaj mai stresat (poți porni de la sugestiile de la puiul 2 sau poți inventa tu altceva) care încearcă să descopere lumea, dar nu prea reușește. Descrie cum începi de dimineață și ce te împiedică să reușești. Descrie apoi cum mai încerci o dată la prânz, dar nu-ți iese nici atunci. Descrie și încercarea de seară, alegând tu dacă de data asta reușești sau nu. Găsește un final compunerii tale, în care ori simți că reușești să începi să descoperi lumea, ori renunți.

Orice varianta alegi, nu uita să descrii și cum arată acea lume pe care o descoperi, cum te face să te simți, ce vezi, ce gândești, ce înveți din trăirile tale.

Spor la scris!

Jurnal

F. are nevoie de idei pentru o compunere gen „jurnal”.

Ce fel de jurnal?
Jurnal intim: acel caiet în care o persoană scrie ce i se întâmplă, ce o preocupă, ce gândeşte, în general lucruri intime pe care nu le împărtăşeşte cu altcineva. Înscrierile pot începe cu „dragă jurnalule…” dar nu numai. Jurnalul poate fi scris ca pentru un sine mai matur, un prieten real sau fictiv, sau fără nicio formulă de adresare. Ideea de bază e că scrii acolo întâmplări sau gânduri foarte personale, pe care nu le discuţi cu altcineva.

Jurnal de bord: la origine, loc în care căpitanii corabiilor de demult însemnau ce se petrecea în fiecare zi a călătoriei, ce distanţă se parcurgea, dacă existau incidente la bord… Probabil că în ziua în care primul căpitan şi-a scris în jurnalul de bord gândurile personale sau emoţiile s-a născut jurnalul intim. Dacă vreţi să scrieţi un jurnal de bord trebuie să vă gândiţi despre ce fel de bord este vorba (o navă de vreun fel, indiferent de mediul în care călătoreşte).

Jurnal de călătorie: după cum indică numele, loc în care o persoană relatează o călătorie, unde a fost, cu cine, ce a văzut, ce s-a întâmplat, ce impresie i-a făcut călătoria, ce emoţii sau sentimente a trăit… etc.

Pui de compuneri 1 – jurnal de bord al…
- Unui căpitan de vapor
- Unui căpitan de balon
- Unui vatman (cel care conduce tramvaiul)
- Unui căpitan de navă spaţială (de oameni sau de extratereştrii)
- Capitanului unei plute construite de un grup mic de copii
- Căpitanului unei nave construite de pitici, navă care poate călători pe apă, uscat, prin aer sau toate la un loc
- Unui purice care conduce o navă ciudată pe spinarea unui pitbull

Pui de compuneri 2 – jurnal de călătorie al…
- Unui pasager care călătoreşte cu oricare din navele de la punctul 1
- Unui spiriduş care vizitează lumea oamenilor
- Unui copil la Disneyland
- Unui val de ocean
- Unui ou căzut din cuib
- Unei mingii de fotbal care hotărăşte să iasă din curte

Pentru oricare din personajele de mai sus, încercaţi să:
- vă puneţi în pielea lui/ ei
- vă imaginaţi cam cum a arătat toată călătoria (puteţi să o scrieţi cu liniuţe pe o ciornă, cine ştie, poate vă foloseşte vreodată la altă compunere…)
- alegeţi cea mai palpitantă zi din călătorie şi să scrieţi însemnarea de jurnal

Pui de compuneri 3 – jurnal intim al cuiva care…
- Îşi schimbă numele şi personalitatea în fiecare zi (pentru că voi scrieţi o singură însemnare, adică despre o singură zi, va trebui să reiasă cine aţi fost „ieri” şi cine veţi fi „mâine”)
- E convins că îl urmăreşte cineva (Cine? Ce? De ce? Cum îşi dă seama?)
- Urmăreşte pe cineva (Pe cine? De ce? Cum?)
- Are un secret enorm şi nu mai ştie unde să-l ascundă (încercaţi să vă închipuiţi secretul care este atât de important încât s-a materializat într-un obiect foarte mare şi povestiţi din punctul de vedere al personajului care îi tot schimbă ascunzătoarea)
- Pregăteşte o surpriză fantastică pentru un prieten drag sau un membru al familiei
- Surprinde în mod plăcut câte un necunoscut pe stradă în fiecare zi
- Caută de mult timp secretul fericirii şi tocmai l-a descoperit într-o…

Spor la scris!

Personajele din jurul nostru

April are nevoie de idei pentru o compunere intitulată “personajele din jurul nostru“, în care să caracterizeze un personaj din viaţa ei asemănător cu un personaj din literatură sau un erou.

Pentru mine, a caracteriza un personaj e ca şi cum ai caracteriza o persoană (cum arată, ce face în viaţă, cum se poartă, ce-i place, ce nu-i place, ce credinţe are…), doar că un personaj dintr-o carte are “un ceva” care îl face foarte uşor de recunoscut şi care se regăseşte în tot ceea ce face… De exemplu, Don Quijote e un romantic incurabil, idealist până la nebunie, iar asta se simte în tot ceea ce spune sau face el. Păcală e neîndemânatic şi tont, dar reuşeşte să iasă cu bine din orice situaţie, orice i s-ar întâmpla. Spiderman e timid şi mereu în dificultatea de a alege între viaţa lui personală şi cea de supererou. Mary Poppins e bună la suflet, plină de umor, dar ştie să fie fermă şi să se impună când e nevoie… şi aşa mai departe.

Aşadar, aveţi două variante:

Pui de compunere 1 – personaje reale
Gândiţi-vă la persoanele cele mai apropiate vouă, pe care le cunoaşteţi cel mai bine, prieteni sau familie. Încercaţi să identificaţi o trăsătură, sau o acţiune repetată care defineşte acea persoană şi care o face să fie uşor de recunoscut. De exemplu, eu am un prieten care e ca un personaj pentru că orice s-ar discuta, el aduce întotdeauna vorba la ce planuri are el, planuri măreţe care nu sunt niciodată realizabile. Sau tatăl meu care este un personaj pentru că nu reuşeşte niciodată să poarte o discuţie serioasă până la capăt, e mereu pus pe şotii şi pe glume. O prietenă este personaj pentru că nu-şi termină mai niciodată frazele până la capăt şi sare de la o idee la alta ca un iepuraş.
În compunere descrieţi mai pe larg persoana (cum arată, ce relaţie aveţi cu el sau ea, ce face etc.), apoi descrieţi acea trăsătură care o face să fie personaj pentru voi.

Pui de compunere 2 – personaje preferate
Faceţi pe ciornă o listă cu personajele voastre preferate şi ce le caracterizează (cum am făcut eu mai sus în introducere). Încercaţi apoi să vedeţi cu cine din viaţa voastră reală seamănă aceste personaje. Descrieţi persoanele din viaţa voastră arătând asemănările şi deosebirile cu personajele din cărţi sau filme pe care le-aţi ales.

Spor la scris!

Basm

Simona are nevoie de idei pentru o compunere care să fie ca un basm în care ea să fie personajul principal. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multe despre ea pentru a schiţa un basm cât mai potrivit, dar o să pornesc pe cărarea ideilor şi fără informaţii… :)

Pui de compunere 1 – pentru o fetiţă timidă
Ea este o prinţesă, cea mai mică dintre surorile ei, să o numim Simo. Regele şi Regina au ieşit la pensie şi le-au lăsat pe cele trei surori să administreze regatul. Sora cea mare este responsabilă cu apărarea, sora mijlocie cu finanţele, iar sora cea mică cu fericirea locuitorilor regatului. Simo nu prea interacţionează cu lumea, timidă fiind, dar în fiecare zi le pregăteşte oamenilor câte o surpriză care să le aducă zâmbetul pe buze: o ploaie de flori, o briză caldă cu miros de vanilie, peştişori zburători care sclipesc atât de puternic încât înseninează o zi mohorâtă. Simo urmăreşte reacţiile oamenilor într-o oglindă fermecată şi cu fiecare zâmbet al lor ea se simte mai mulţumită.

Într-o bună zi, Simo constată uimită că oamenii au încetat să mai zâmbească… Se consultă cu surorile ei, să afle dacă acest lucru se întâmplă din cauza apropierii vreunui duşman sau a vreunei dificultăţi economice. Surorile o trimit la plimbare spunându-i că totul e în regulă. Simo observă nu numai că lipsa zâmbetelor persistă, dar că oamenii încep chiar să se certe mult mai des decât înainte. Hotărăşte că problema e serioasă şi porneşte la drum prin regat să afle care e cauza întristării…

[de aici imaginează-ţi tu ce forţă a răului a pus stăpânire pe regatul lui Simo, prin ce metodă şi de ce şi, mai ales, cum a reuşit Simo să o înfrângă - singură? a mai ajutat-o cineva? etc.]

Pui de compunere 2 – pentru o fetiţă îndrăzneaţă
A fost odată ca niciodată, o zână bună, să-i spunem tot Simo. Încă de când s-a născut din primul râset al unui bebeluş, celelalte zâne au ştiut că vor avea de furcă cu ea… Întotdeauna părea să facă total pe dos de ce se aştepta de la ea. Zânele mai mari au vrut să o înveţe să zboare, ea voia să înnoate. Când încercau să-i explice despre oameni, ea îşi făcea de lucru cu animalele. Atunci când au încercat să o înveţe să umble cu praful de zâne, ea a reuşit să strănute atât de tare încât a împrăştiat jumătate din rezervă în cele patru zări.

În cele din urmă, zânele mai în vârstă au renunţat să-şi mai piardă timpul cu Simo şi, într-o bună zi, pur şi simplu… au dispărut! Simo s-a trezit singură în mini-palatul din pădure unde trăise până atunci cu suratele ei. “Eh, mare pagubă! Mai bine că au plecat, acum pot şi eu în sfârşit să fac ce vreau, fără să mă mai bată la cap cu lecţiile şi regulile lor!” Şi cu gândurile acestea zburdându-i prin minte, Simo a plecat la plimbare…

[imaginează-ţi tu în continuare plimbările lui Simo, ce personaje a întâlnit, ce a mai făcut, ce pericole a întâmpinat şi cum le-a depăşit... cum se termină povestea? Simo îşi învaţă lecţia şi suratele ei revin şi trăiesc fericite forever? sau până în ziua de azi Simo mai bate pământul în lung şi-n lat în căutarea lor?]

Spor la scris!

Un personaj dintr-o poveste

Cât îmi plac temele astea deschise care îţi lasă loc de desfăşurare… La cerinţa de compunere despre “un personaj dintr-o poveste” posibilităţile sunt nenumărate, la fel ca poveştile şi personajele.

Aveţi cel puţin trei variante:

Pui de compunere 1 – descrierea unui personaj existent
Alegeţi personajul vostru preferat din povestea voastră preferată şi descrieţi-l. Puteţi să folosiţi sfaturile de la puii de compuneri pentru tema “animalul preferat“.

Pui de compunere 2 – inventaţi un personaj (deci şi o poveste!)
Poate fi povestea unui băieţel care a fugit în lume şi a sfârşit prin a ajunge la capătul pământului, de unde s-a întors acasă. Sau povestea unui ied care credea că e elefănţel şi se simţea nedreptăţit de turma lui. Sau povestea unei păpădii care nu ştia să dea drumul pufilor. Sau povestea unui nor care refuza să-şi schimbe forma. Sau povestea unui lac singuratic. Sau a unui profesor magic…

Nu e cazul să intraţi în detalii în ceea ce priveşte povestea, doar cât să înţeleagă cititorul despre ce e vorba. Concentraţi-vă pe a descrie personajul cu pricina, amintind de:
- caracteristici fizice
- caracteristici de fire, caracter, personalitate
- ce-i place şi ce nu-i place personajului
- ce vă place vouă şi/sau ce nu vă place la el/ea

Pui de compunere 3 – inventaţi ceva legat de un personaj existent
Stiţi desigur ca orice poveste are un sfârşit. Puteţi lua povestea voastră preferată şi personajul vostru preferat (de exemplu Scufiţa Roşie) şi puteţi scrie despre ce s-a întâmplat cu el/ea după ce autorul a pus ultimul punct la povestea “oficială”.

Poate că Scufiţa Roşie s-a mutat la oraş şi a devenit designer de modă. Poate că Cenuşăreasa şi-a iertat surorile şi mama vitregă şi acum conduc împreună un restaurant. Poate că Ileana Cosânzeana s-a certat cu Făt Frumos şi acum trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi cu Prâslea cel Voinic. Poate că v-aţi întâlnit într-o zi pe stradă cu Motanul Încălţat care se săturase să fie un simplu personaj de poveste şi s-a gândit să-şi încerce norocul în televiziune la Bucureşti…

Spor la scris!

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin