O călătorie până la capătul lumii

Tema: compunere cu titlul “O călătorie până la capătul lumii”.

Sursa foto: http://bit.ly/pKHgAl

Pui de compunere 1 – Primul pui de compuneri va fi unul care merge atât pentru tema aceasta de compunere, cât și pentru cea cu titlul “Cartea, izvor de bucurie” pentru că am avut mai multe

viagra online canadian pharmacy

solicitări și pe această temă și merg de minune 2 în 1!

Ai primit o carte de ziua ta și după ce ai citit primele pagini ai descoperit niște litere înșiruite aiurea la subsolul unei pagini, ai încercat să le citești și ai ajuns într-o altă lume, unde nu erau oameni, ci doar tot felul de animale ciudate care vorbeau o limbă și mai ciudată. Te-ai speriat și ai fugit, iar atunci când ai obosit te-ai ascuns într-o peșteră. Aici ai descoperit personajele din carte ce ți-au povestit despre faptul că acele litere citite de tine erau de fapt o vrajă și așa ai ajuns în această lume care este de fapt nimic altceva decât ultima lume din univers și este cea mai fericită dintre toate. Animalele sunt atât de ciudate pentru că ele se pot transforma în flori, aer, apă, pământ sau orice altceva și tot ele nasc tot felul de povești care ajung în lumea ta…

Pui de compunere 2 – După o ploaie care a durat 2 săptămâni, o ploaie atât de puternică încât toate școlile s-au închis și nimeni nu putea ieși din case, a apărut un curcubeu atât de mare și de strălucitor că toată lumea purta ochelari de soare pentru a se uita la el. Capătul curcubelului era chiar acoperișul blocului tău. Ai urcat să-l vezi și ai intrat în lumea culorilor unde culorile aveau viață, dar erau în război cu albul și negrul care voiau să le acapareze. Cum le ajuți tu să câștige războiul?

Pui de compunere 3 – Ai primit în dar de la un vrăjitor bătrân mașina timpului și ai vrut să ajungi la capătul lumii, numai că toată călătoria ta este una plină de peripeții, ba ți s-a stricat mașina și ai ajuns în viitor unde îți vezi prietenii adulți cu familii, ba ajungi din nou în prezent, ba ajungi în lumea cărțior unde cărțile au ochi și picioare și mâini și-ți povestesc din experiențele lor.

Finalul ar trebui să fie în așa fel încât să se înțeleagă faptul că de fapt capătul lumii este chiar lumea noastră, cea în care trăim, pentru că ea este cea mai nouă, deci este un capăt!

Spor la scris și la note cât mai mari! :-)

 

 

O călătorie fantastică în spațiu

Tema – Compunere despre o călătorie fantastică în spațiu

calatorie fantastica in spatiu

Sursa foto: http://bit.ly/fZCY8Z

Pui de compunere 1 – De ziua ta ți-ai pus o dorință – aceea de a pleca pentru o zi în spațiu. Într-o seară, atunci când ai intrat la tine în cameră, în loc de camera pe care o știai tu ai intrat într-o altă lume. O lume unde pluteai, unde nu existau oameni ci niște albine cu antenele extrem de mari care vorbeau ciudat și erau atât de mici încât le puteai prinde pe toate cu un singur deget.

Pui de compunere 2 – Ai visat că ești pe altă planetă. O planetă verde unde tot ce mișcă și ce nu mișcă este verde.
Nu existau oameni, doar animăluțe verzi.

Era foarte liniște, nimenu nu scotea niciun sunet, pentru că peste toți domnea un rege rău care nu lăsa pe nimeni să vorbească.
Ai ajuns la castelul regelui – cum l-ai convins să lase toate animalele să vorbească, să cânte? Poate i-ai pus o melodie pe care a îndrăgit-o el?

Pui de compunere 3 – Într-o seară citeai o carte despre lumea din spațiu și spre finalul cărții ai ajuns la un capitol unde personajul principal trebuia să intre în război cu alte personaje, un război în spațiu.

Ai intrat în pielea personajului principal din carte, ca prin magie. Ce faci? Cum pregătești războiul? Cine câștigă? Cum te întorci înapoi?

Cartea și caietul – oglinda elevului

Temă: compunere cu titlul “Cartea și caietul – oglinda elevului

cartea si caietul oglinda elevului

Sursa foto: http://bit.ly/icJwNW

Pui de compunere 1 – fâșneț

Dacă tot vorbim de cartea și de caietul unui elev ce ar trebui să fie oglinda muncii sale, de ce să nu fie o oglindă pe bune? :)

Să ne imaginăm că într-o zi, toți elevii au descoperit că toate caietele și toate cărților lor au început să vorbească despre activitatea lor.
Povestește prin exemple

- Caietul tău de matematică ce spunea? Poate faptul că nu ai terminat tema de săptămâna trecută?

- Cartea ta de geografie s-a plâns că ai lăsat-o într-un colț prăfuit câteva zile

- Caietul Mariei de română era tare mândru că are 10 pe linie și că știe că compună frumos

- Cartea Mariei de istorie în schimb spunea că nu a fost niciodată folosită mult timp și că nu a învățat așa cum ar fi trebuit pentru teza care are loc acum câteva zile.

Pui de compunere 2 – Caietul cu amintiri și cartea de română

La final de clasa… (aici comentați voi, în funcție de clasa în care sunteți) ați primit de la profesoara de română un caiet unde toți colegii tăi ți-au lăsat o amintire. Versuri, încurajări, fotografii lipite în caiet, toate erau păstrate de caietul primit de la profesoară.

Aceeași profesoară a împărțit la toate lumea și o carte de română, carte pe care nimeni nu a citit-o. Asta până când ai avut nevoie de câteva idei de compuneri. Ai găsit cartea sub pat, plină de praf și te-ai decis să o deschizi. Acolo erau sute de recomandări cum să înveți să faci compunerile frumoase.

După ce ai citit cartea ai vrut să revezi amintirile lăsate de colegii tăi pe caietul cu amintiri. L-ai deschis și ai descoperit că…. (eh, de aici completați voi) :)

Spor la scris!

Prizonier in lumea cartilor

Tema: o compunere cu titlul “prizonier in lumea cartilor”

Pui de compunere 1 – universul paralel

Personajul povestii tale (tu sau altcineva?) gaseste poarta catre lumea fantastica a cartilor. Care este aceasta intrare? O carte femecata? Il invata cineva o formula magica? Il conduce cineva in vis? In spatele unui perete secret dintr-o biblioteca parasita? Se poate intra de oriunde dar oamenii nu se gandesc sa o faca?

La inceput este fascinat de noua lume (cum arata aceasta?), de lucrurile pe care le descopera (care sunt?), de locurile pe care le viziteaza (descrie-le), de oamenii pe care ii cunoaste (despre ce vorbeste cu ei?). Apoi isi da seama ca este prizonier in aceasta lume. Nu mai gaseste iesirea sau il tine cineva/ceva prizonier acolo?
Povesteste cu amanunte peripetiile personajului in lumea cartilor, cum trece dintr-o carte in alta (de la carti de aventuri, pana la carti de bucate, romane de dragoste, carti de colorat sau manuale de matematica), cum gaseste iesirea din aceasta lume (dezleaga vreun mister? ii arata cineva iesirea? gaseste o cheie?)
In ce fel il schimba pe personajul tau experienta in lumea cartilor? Ce a invatat? la ce ii va folosi? S-ar mai intoarce in acel univers fantastic? De ce?

Pui de compunere 2 – metaforic

Personajul tau se izoleaza de restul lumii, sta toata ziua singur si citeste. Nu il mai intereseaza nimic in afara de lectura lui si de lumile descrise in cartile pe care le citeste. Unde s-a izolat? Despre ce ii place sa citeasca? La un moment dat (dupa cat timp?), isi da seama ca s-a rupt total de realitate, ca, oricat ar vrea, nu se mai simte in largul lui decat cand citeste (cand intra in lumea cartilor). Cum s-a intamplat asta? I-a placut mai mult in lumea cartilor? Ce il tine acolo? In ce fel se simte prizonier? De ce decide ca ar fi mai bine pentru el sa iasa? Reuseste sa iasa din lumea cartilor? Cum? Ce a invatat din aceasta experienta? In ce fel l-a schimbat?

Pui de compunere 3 – politist

Intr-o zi, in timp ce te aflai la biblioteca (lumea cartilor), dau buzna inauntru niste indivizi urmariti de politie si iau ostatici toti oamenii dinauntru. Povesteste cu amanunte ziua petrecuta fiind prizonier la biblioteca:
– participi la eliberarea ostaticilor? in ce fel?
– profiti de timpul petrecut in biblioteca sa descoperi carti interesante? care sunt acestea?
– iti faci prieteni noi dintre ceilalti ostatici vorbind despre cartile de care sunteti inconjurati?
– cauti o iesire din biblioteca si descoperi o usa secreta care te conduce intr-un univers fantastic (de aici poti continua cu primul pui de compunere. ai mai mult de scris, dar rezultatul va fi pe masura :D)

Spor la scris!

Biblioteca mea

Pui de compunere 1 – previzibil

Descrie propria ta biblioteca. Compunerea ta poate avea 3 parti in care vorbesti pe rand despre:

- biblioteca ta ca piesa de mobilier. Cum arata ea? Mare? Mica? Colorata? Noua? Veche? Din ce material este facuta? Este impartita in mai multe corpuri? Are geam de sticla? Este ordonata? Mai ai si altceva in ea in afara de carti? Ce? A aratat dintotdeauna asa? Descrie cu cat mai multe amanunte cum arata biblioteca ta, ce o face unica, ce iti place/ nu iti place la ea, in ce camera se afla, cum se potriveste cu restul de mobila, etc…

- biblioteca ta ca suma a cartilor din ea. Cand auzim “biblioteca” ne gandim in primul rand la totalitatea cartilor de pe rafturile ei. Imagineza-ti ca iti faci ordine in biblioteca (daca ai timp si chef ai putea chiar sa treci la fapte, te-ar ajuta si ar putea fi chiar distractiv :) ) Ce carti se afla in biblioteca ta? In cate categorii pot fie ele impartite? Care sunt aceste categorii? Ce carti uitasei ca ai? Care sunt cartile noi care isi gasesc loc in biblioteca ta? Ai multe carti? Le-ai citit pe toate?

- relatia ta cu biblioteca. Cum ai ajuns sa te imprietenesti cu biblioteca ta? Cand ai citit prima carte? Care a fost ea? Dar ultima? In ce fel e importanta pentru tine biblioteca ta? A jucat pana acum un rol principal in viata ta? Ce amintiri ai in legatura cu ea? In ce fel te-a ajutat? Care sunt cartile care ti-au placut cel mai mult? Ce ai invatat/descoperit din ele?

Pui de compunere 2 – fantastic

Pornind de la intrebarile de la primul pui de compunere, da-ti frau liber imaginatiei si scrie o compunere fantastica despre:

- cum descoperi (intamplator sau iti povesteste cineva?) ca in spatele bibliotecii tale se afla o usa secreta care deschide o lume de basm sau prin care poti calatori in timp sau care da la iveala un tunel secret pana in subsolul bancii nationale, etc.

- biblioteca ta este magica si intr-o zi incepe sa-ti vorbeasca. Despre ce vorbiti?

- biblioteca ta este magica si orice carte deschizi intri in universul descris in acea carte.

Pui de compunere 3 – imaginar
Inchide ochii si imagineaza-ti biblioteca perfecta pentru tine. Foloseste intrebarile de la primul pui de compunere pentru a o descrie. Poate ca ti-ai dori o biblioteca care pe langa carti are si prajituri, sau proiectii, sau insecte, sau flori, culori, poate o biblioteca cu calatorii… Lasa-ti imaginatia sa se plimbe libera si scrie o compunere despre biblioteca ta imaginara :)
Spor la scris!

Cartile sunt copaci cu frunze

Tema: o compunere intitulata “cartile sunt copaci cu frunze”

Pui de compunere 1 – previzibil
Stii probabil ca hartia pe care o folosim se fabrica din copaci. Povesteste istoria unei carti, pornind de la un vlastar de copac dintr-o padure care creste mare si frumos, este ales ceremonios de un trib de druizi pentru a fi taiat si transformat in hartie, astfel incat sa pastreze retele si traditiile clanului. Descrie cum druizi isi transmit cunoasterea generatiilor tinere din aceste carti, care au fost candva copaci cu frunze.

Pui de compunere 2 – fantastic
Imagineaza-ti o tara fantastica in care cartile chiar sunt copaci cu frunze. Acolo scriitorii isi scriu operele cu o cerneala speciala direct pe frunzele copacilor. In acea tara, sunt copaci cu frunze de diferite culori si texturi, padurile avand o oferta la fel de ampla de suport pentru scris ca cele mai respectabile librarii din lumea noastra. Imagineaza-ti lumea asta si descrie cum iti inchipui ca relationeaza acei oameni cu cunoasterea din cartile lor, adica din copacii cu frunzele scrise.

Pui de compunere 3 – amestec
Scrie povestea unui copil care refuza sa citeasca din mila pentru copacii care sunt taiati pentru a fabrica carti. Parintii si profesorii incearca sa-l convinga despre importanta cartilor si a cititului, dar el o tine una si buna, ca el nu vrea sa fie partas la taierea copacilor, drept urmare el nu citeste carti, caci sunt copaci cu frunze. Intr-o buna zi, adoarme la poalele unui copac. Descrie visul copilului, vis in care copacul ii explica importanta cititului si ii promite ca desi copacii au multe motive de suparare pe specia umana, faptul ca ii folosim ca suport pentru cunoastere nu ii deranjeaza.

Spor la scris!

Cine are carte are parte

Tema: compunere intitulata “cine are carte are parte”.

Pui de compunere 1 – cuminte
Expresia “cine are carte are parte” înseamnă, în linii mari, că o persoană educată are parte de tot felul de avantaje față de cineva care nu este instruit. Gândește-te puțin la toate avantajele pe care le vezi tu pentru o persoană educată. Ce știe în plus față de oamenii care nu învață? La ce o ajută? Ce poate să facă în plus față de ceilalți oameni? În ce fel își poate folosi educația pentru a avea parte de lucruri bune? Răspunzând la întrebări de genul acesta, arată în compunerea ta ce fel de “parte” are cineva care “are carte”.
Pui de compunere 2 – altfel
Dacă profesorul tău are simțul umorului, poți să iei expresia ad literam, adică în sensul strict al cuvintelor. Astfel, compunerea ar trebui să arate despre ce carte e vorba (polițistă, aventuri, istorie, dragoste, teatru, comedie, basme…) și să explice de ce are parte, ce primește persoana care are cartea respectivă. De exemplu:
- cine are carte de istorie, are parte de victorie în toate luptele la care participă
- cine are carte de aventuri, are parte de multe călătorii
- cine are carte polițistă, are parte de un mister pe zi
- cine are carte de dragoste, are parte de…
În ideea asta, poți scrie compunerea în două feluri:
1. Enumerând mai multe feluri de cărți și ceea ce îi aduce fiecare dintre ele celui care o posedă.
2. Alegând o variantă și explicând în amănunt în ce fel faptul că ai cartea respectivă îți produce schimbări în viață.
Spor la scris!

Importanța lecturii

Tema: Compunere despre importanța lecturii

Pui de compunere 1 – pentru profi cu simțul umorului
Descrieți importanța lecturii în cazul următoarelor texte (respectiv de ce e important să le poți citi, ce s-ar întâmpla sau ce s-ar putea întâmpla dacă nu le-ai citi):
- cutia de șampon, gel de duș, cremă de față, detergent, otravă
- panouri de avertizare sau publicitate
- etichete cu măsuri la haine și pantofi
- prețuri în magazine
- reviste
- regulamente la jocuri
- site-uri pe internet
- și așa mai departe :)

Pui de compunere 2 – pentru profi cu mai puțin umor
- Ce cărți ai citit în ultima vreme?
- Ce ai învățat din ele? Din carte efectiv, sau poate din poveste, sau de la un personaj…
- Au schimbat în vreun fel modul în care vezi/ înțelegi lumea înconjurătoare?
- Le-ai recomanda prietenilor? De ce?
- Cine crezi că ar avea nevoie să citească ce ai citit tu? De ce?
Gândindu-te la toate astea, argumentează cât de importantă ți se pare ție lectura.

Spor la scris!

Despre carte

Tema: Compunere despre carte, ce inseamna ea pentru mine, la ce imi foloseste

Pui de compunere 1
Descrie o carte magica pe care ai gasit-o intr-un loc surprinzator. Imagineaza-ti cum si in ce fel aceasta carte iti rezolva toate problemele – de fiecare data cand ai o problema, deschizi cartea si gasesti in ea raspunsul de care ai nevoie. Descrie cum arata cartea, unde ai gasit-o, ce ai intrebat-o pana acum si ce ti-a raspuns, cum o folosesti si ce planuri de viitor ai cu ea.

Pui de compunere 2
Daca nu iubesti cartile, poti descrie si o carte magica malefica, care iti aduce numai suparari. Povesteste cum a ajuns aceasta carte in viata ta (era pur si simplu in casa, ai primit-o, ai gasit-o…) si in ce fel te incurca: iti da informatii gresite, mananca alte carti, apare in ghiozdanul tau desi tu nu ai vrut sa o iei la tine…

Pui de compunere 3
Povesteste despre o carte care se transmite in familia ta din tata in fiu sau din mama in fiica. O carte care contine istoria familiei si in care fiecare generatie mai scrie cate ceva. Inchipuie-ti cum ar fi sa ai o astfel de carte, ce ai gasi in ea, ce ai scrie tu in ea, ce ar insemna pentru tine sa ai toata istoria familiei tale de mai multe generatii si la ce ti-ar folosi sa afli atat de multe detalii despre familia ta.

Spor la scris!

Continuare…

Tema: Continuati pornind de la urmatoarele fraze: “Danut se aseza langa fereastra, hotarat sa citeasca. Abia deschise cartea cand, de afara, se auzi un zgomot…”

Pui de compunere 1 – cu intrebari…

Ce zgomot aude Danut? Un fosnet, un trosnet, un bubuit, o pocnitura, un tipat de om sau animal… Imagineaza-ti care e sursa zgomotului. Ce face Danut? Se intoarce la citit sau urmareste o scena afara? Ce scena? Ce se intampla? Cu cine, de ce, cum se termina? Danut iese si el sa contribuie? Sau face ceva de la fereastra? Care e morala intamplarii? Ofteaza ca nu va reusi niciodata sa citeasca pentru ca mereu se va intampla altceva mai interesant? Sau pateste ceva implicandu-se in scena de afara si ajunge la concluzia ca de acum inainte va privilegia lectura, deoarece aceasta sigur nu-l va baga in incurcatura?

Pui de compunere 2 – sugestie…

Danut se uita pe geam, nu vede nimic si se intoarce la carte. Da prima pagina si aproape ii cade cartea din mana, pentru ca inceputul era “Danut se aseza langa fereastra, hotarat sa citeasca. Abia deschise cartea, cand, de afara, se auzi un zgomot. Se uita pe geam, dar nu vazu nimic, asa ca se intoarse la carte”…

Spor la scris!

Previous Older Entries

Page optimized by WP Minify WordPress Plugin